• Seminar triplu online: Prezentarea și analiza situațiilor financiare. Particularități privind societățile aflate în insolvență
    În prima jumătate a lunii iunie, pe parcursul a trei zile, INPPI găzduiește un seminar online, alcătuit din trei module distincte, referitor la prezentarea și analiza situațiilor financiare în contextul practicienilor în insolvență.
    Vezi detalii


joi, 12 decembrie 2024

Conferințe

23:Mai

CUM A FOST: Conferința Națională de Insolvență Mai 2022: ”Profesia de practician va fi încercată și are ocazia să participe la acest proces de salvare a antreprenoriatului român”

Prima ediție din anul 2022 a Conferinței Naționale de Insolvență a avut loc la finalul săptămânii trecute cu implicarea unora dintre cei mai reputați specialiști ai insolvenței dintre practicieni, magistrați , profesori universitari și avocați.  

Conferința a fost organizată de Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență din România (INPPI) în parteneriat cu Institutul Național al Magistraturii (INM) și grupul editorial Universul Juridic.

”Este un moment în care împreună putem lucra pentru a transmite și legiuitorului propunerile care vin de la cei ce pun în aplicare legea. Este și un moment de bilanț, pentru că această materie este relativ nouă și orice întâlnire ne prilejuiește efectuarea unui rezumat al realizărilor din ultima vreme”, a declarat în deschidere Cristina Rotaru-Radu, directorul Institutului Național al Magistraturii (INM).

La rândul său, Simona Miloș, președinte INPPI, a arătat că această conferință are loc într-un moment dificil al economiei românești, la confluența a trei crize care se suprapun: criza energiei, criza geopolitică și criza pandemică, iar acest context global determină și evoluția procedurilor de insolvență.

”Ne aflăm într-un moment în care profesia de practician va fi încercată și are ocazia să participe la acest proces de salvare a antreprenoriatului român, bineînțeles dacă vom avea și o pârghie legislativă în acest sens”, a adăugat Simona Miloș.

Afirmațiile vin într-un context în care legislația insolvenței urmează să fie modificată puternic printr-un proiect de implementare a unei directive europene.

”Avem o relație de colaborare foarte bună cu Ministerul Justiției. Noi ne preocupam de modificarea legislației și înainte de apariția acestui proiect de implementare a directivei europene, astfel încât procedurile de insolvență să fie mai precise”, a spus Niculae Bălan, președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR).

Miza unor modificări cât mai eficiente ale legislației, însă, reiese din faptul că în perioada următoare este probabil că situația economică la nivel național va fi marcată de dificultăți, ceea ce va genera o creștere a numărului de dosare de insolvență.

”Nu o spunem noi, o vedem, este o realitate că ceea ce va urma nu este neapărat o situație care pentru economie, la nivel general, va fi una bună. Și statisticile o arată. Față de anul trecut, anul acesta insolvențele au crescut cu 22% în ianuarie și februarie. (...) Credem că în perioada următoare numărul de dosare va crește exponențial și meseria noastră va fi una extrem de solicitată”, a spus Cătălin-Andrei Dascăl, președintele UNPIR Filiala București.

La rândul său, Claudia Roșianu, consilier în cadrul Ministerului Justiției, a subliniat că Statele membre sunt chemate și se află pe ultima sută de metri în procedurile lor de adoptare a legislației de transpunere a primului act normativ substanțial de drept unional de armonizare a legislației în domeniul insolvenței.

”Ministerul Justiției a dezvoltat încă de la înființarea UNPIR un dialog constructiv cu reprezentanții acestui corp profesional, a cărui competență, rigoare și implicare în dezvoltarea cadrului legislativ în domeniul insolvenței, și a standardelor profesionale, le apreciem și le susținem. (...) Negocierea directivei privind restructurarea și insolvența a constituit un nou prilej de a constatat că modelul românesc de organizare a corpului profesional și de formare profesională a practicienilor în insolvență este o bună practică, ce merită a fi replicată și în alte state membre”, a adăugat Claudia Roșianu.

Din partea Registrului Comerțului (ONRC), Aurelia Ghimpu, directorul Buletinului Procedurilor de Insolvență, a anunțat că ONRC a început deja cel mai important proiect al său privind dezvoltarea sistemului informatic.

”Buletinul Procedurilor de Insolvență va fi modernizat, și încercăm să automatizăm cât mai mult procesul de publicare a buletinului. Vom avea servicii online pentru toate activitățile desfășurate, servicii care vor fi la standardele actuale de tehnologie”, a spus Aurelia Ghimpu.

Prezentări și lansări de carte

În secțiunea tehnică a evenimentului au fost prezentate subiecte relevante pentru profesia de practician în insolvență, abordate de specialiști printre care s-au numărat:

  • Av. dr. Andreea Deli-Diaconescu
  • Av. Geanina Oancea-Olteanu
  • Av. Stan Tîrnoveanu
  • Av. Cristina Ienciu-Dragoș
  • Lect. univ. dr. Sergiu Golub
  • Av. Mihai Popa
  • magistrați

La finalul primului panel de specialiști a fost lansat volumul ”Tratamentul juridic al supraîndatorării antreprenorului individual aflat în insolvență”, scris de jud. dr. Mihaela Sărăcuț și a fost prezentat volumul ”Tratat practic de insolventa, vol. I, ed. 2, revazuta si adăugită” - proiect editat sub egida INPPI în colaborare cu Editura Hamangiu.

Despre UNPIR și INPPI

Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR) reglementează și reprezintă în România profesia de practician în insolvență. La nivel național, UNPIR are 3 000 membri compatibili, organizați în 35 de filiale.

Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență din România (INPPI) este organizația afiliată UNPIR care gestionează pregătirea continuă a practicienilor în insolvență. Institutul organizează cursuri, conferințe, examene, parteneriate și alte evenimente menite să oferte o gama cât mai bogată de resurse în pregătirea și evoluția specialiștilor în insolvență.

înapoi la partea de sus
5555555555
×