• Seminar triplu online: Prezentarea și analiza situațiilor financiare. Particularități privind societățile aflate în insolvență
    În prima jumătate a lunii iunie, pe parcursul a trei zile, INPPI găzduiește un seminar online, alcătuit din trei module distincte, referitor la prezentarea și analiza situațiilor financiare în contextul practicienilor în insolvență.
    Vezi detalii


joi, 12 decembrie 2024
15:Noi

Recognition New Zealand – adoption of MLCBI excluding insurance companies

Recunoaşterea procedurii de insolvenţă derulate în Noua Zeelandă, în baza art.289 ali.2 lit.a din Legea nr.85/2014 privind procedurile de preveniere a insolvenţei şi de insolvenţă

Cererea  având ca obiect recunoașterea unei proceduri străine referitoare la un debitor care nu are sediul în Romania, nu se încadrează în ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 274 alin. 1 respectiv art. 276 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/2014. Dispozițiile invocate, fiind dispoziții cu titlu de excepție, sunt de strictă interpretare, iar  în contextul în care solicită recunoașterea hotărârii de deschidere a procedurii  (fără a urmări executarea bunurilor aflate pe teritoriul României), pot fi invocate dispozițiile de drept comun referitoare la recunoașterea hotărârilor străine, respectiv art. 1095 și urm. Cod procedură civilă, evident cu dovedirea condițiilor prevăzute de aceste norme.

(TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A CIVILĂ

Sentinţa civilă nr.3220/25.05.2018

Prin cererea formulată la data de 25.04.2018 petenta ** - reprezentant **, în calitate de lichidator provizoriu, a solicitat recunoaşterea procedurii de insolvenţă derulate în Noua Zeelandă, în baza art. 289 alin. 2 lit. a din Legea nr. 85/2014.

În cadrul cererii petenta arată că est o societate de asigurare înmatriculată în Noua Zeelandă, supusă unei proceduri principale de insolvenţă în baza hotărârii nr. NYHC 264/23.02.2018 pronunţată de Înalte Curte a Noii Zeelande în dosarul nr. CIV -2018 44-00306.

La dosar au fost ataşate documentele prevăzute de art. 287 din Legea nr. 85/2014.

La data  17. 05.2018 ** a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, admisă în principiu prin încheierea din 18.05.2018.

Prin cererea de intervenţie a fost invocată inadmisibilitatea cererii, prin raportare la dispoziţiile art., 274 alin. 2 lit b din Legea nr. 85/2014 care exclud societăţile de asigurare de la procedura de recunoaştere şi prematuritatea şi lipsa de interes a cererii prin raportare la inexistenţa unei hotărâri definitive a instanţelor din Noua Zeelandă de deschidere a unei proceduri de insolvenţă, astfel încât nu există o procedură străină de insolvenţă în sensul Legii nr. 85/2014.

De asemenea, a fost invocată neîndeplinirea condiţiei reciprocităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti între cele două state.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele.

Recunoaşterea procedurilor de insolvenţă deschise în state nemembre UE este reglementată de prevederile art. 287 -289 din Legea nr. 85/2014, parte din capitolul II al Titlului III – Insolvenţa Transfrontalieră al Legii nr. 85/2014.

Domeniul de aplicare al acestui capitol este stabilit de art. 274 din Legea nr. 85/2014, instanţa urmând să analizeze într-o primă etapă dacă petentei îi sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la recunoaşterea procedurilor de insolvenţă, iar ulterior, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 289 din Legea nr. 85/2014 pentru pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere.

Deşi au fost formulate sub forma unor excepţii de procedură, prin raportare la argumentele aduse în favoarea acestor susţineri de către intervenientă, instanţa constată că în fapt se invocă nerespectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 pentru recunoaşterea hotărârii, respectiv inaplicabilitatea procedurii recunoaşterii prevăzute de art. 287 -289 din lege, prin raportare la domeniul de aplicare a acestora, aşa cum a fost restrâns de art. 274 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 , respectiv neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 289 alin. 1 lit . a din Legea nr. 85/2014 privind caracterul de procedură străină.

Instanţa califică astfel excepţiile invocate ca fiind apărări de fond care vor fi analizate în cadrul considerentelor care stau la baza soluţionării cererii, nefiind excepţii de procedură care să facă inutile soluţionarea pe fond a cauzei în sensul art. 245 Cod procedură civilă.

Cu privire la fondul cererii, instanţa constată următoarele .

Petenta este o societate de asigurare înmatriculată într-un stat nemembru UE, Noua Zeelandă, în privinţa căreia a fost luată de către Înalta Curte de Justiţie din Noua Zeelandă  măsura desemnării unui lichidator judiciar provizoriu, în vederea administrării unei proceduri de insolvenţă.

În general, la nivel intern şi internaţional, procedura de cooperare judiciară, de recunoaştere a procedurilor de insolvenţă şi efectele unor proceduri de insolvenţă deschise în alte state sunt tratate în mod distinct de procedurile generale de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti, datorită particularităţilor unor astfel de proceduri.

Astfel, la nivel european, procedurile de insolvenţă care implică mai multe state membre sunt tratate în mod distinct, prin Regulamentul 848/2015 , care derogă de la norma generală stabilită la nivel european în materie de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti în cadrul Regulamentului 1215/2012.

La rândul său, Regulamentul 848/2015, care reglementează la nivel european procedurile de insolvenţă, nu se aplică în ceea ce priveşte societăţile de asigurare, excluse în mod expres de dispoziţiile art. 1 alin. 2 alături de procedura instituţiilor de credit, firme de investiţii şi organisme de plasament colectiv.

Punctul 19 din Preambulul regulamentului explică inaplicabilitatea regulamentului în ceea ce priveşte procedurile de asigurare prin regimul special pe care îl au procedurile de insolvenţă privitoare la aceste societăţi şi competenţele mai largi de intervenţie pe care trebuie să le aibă autorităţile naţionale.

Regulamentul  848/2015 nu este, desigur, aplicabil în cauză, dar oferă un indiciu cu privire la raţiunea pentru care la nivel general este acceptat faptul că o cooperare judiciară internaţională în privinţa  procedurile de insolvenţă ale societăţilor de asigurare nu se poate realiza în acelaşi condiţii cu restul procedurilor de insolvenţă. Astfel, la originea tratamentului diferit în materia cooperării stau particularităţile unei societăţi de asigurare, reflectate în proceduri de insolvenţă specifice, derogatorii de la normele de drept comun.

În ceea ce priveşte legislaţia naţională, procedura de insolvenţă  în materia societăţilor de asigurare este reglementată în mod distinct, prin norme derogatorii de la dreptul comun în materie, respectiv prin Capitolul IV Titlul II din Legea nr. 85/2014.

Insolvenţa transfrontalieră este reglementată în Legea nr. 85/2014 prin titlul III care cuprinde capitole distincte pentru raporturile cu state terţe - nemembre ale Uniunii Europene ( capitolul II ) , raporturile de drept internaţional privat în domeniul instituţiilor de credit ( capitolul IV) şi raporturile de drept internaţional privat în domeniul falimentului societăţilor de asigurare – capitolul V.

Capitolul II reglementează raporturile generale cu state terţe, nu numai recunoaşterea procedurilor de insolvenţă ci şi efectele pe care le au aceste proceduri , odată recunoscute, dar şi cooperarea în cazul derulării simultane a unor proceduri principale şi teritoriale .

Potrivit art. 274 alin. 2 din Legea nr. 85/2014,  prevederile cuprinse în capitolul II, inclusiv cele care reglementează recunoaşterea unei proceduri de insolvenţă derulată într-un stat terţ de care se prevalează petenta, nu se aplică în cazul unei proceduri de insolvenţă pentru care există norme speciale derogatorii de la dreptul comun şi care are drept obiect societăţi de asigurare, instituţii de credit sau de investiţii.

În reglementarea anterioară, art. 2 din Legea nr. 637/2002, excepţia era definită numai prin obiectul de activitate a societăţii ( asigurări, instituţii de credit  sau de investiţii).

În textul de lege în vigoare a fost adăugată şi menţiunea privitoare la existenţa unor norme derogatorii speciale cu privire la procedura de insolvenţă a tipurilor respective de societăţi, care, deşi pare o condiţie cumulativă, nu face decât să expliciteze motivele care au determinat restrângerea aplicării acestui capitol .

Normele derogatorii nu privesc procedura de recunoaştere a procedurilor străine de insolvenţă, ci norme cu caracter special care guvernează procedura propriu-zisă de insolvenţă în dreptul intern, norme care există în Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte procedurile aplicabile tuturor acestor tipuri de societăţi  şi care derivă din specificul obiectului de activitate.  Această concluzie derivă direct din modul de redactare al textului de lege, respectiv „ procedura de insolvenţă pentru care există norme derogatorii”.

Acesta este în general raţionamentul care determină excluderea societăţilor de asigurare de la nomele general aplicabile în domeniul cooperării internaţionale, existenţa unor norme naţionale specifice care guvernează procedura de insolvenţă a unor astfel de societăţi, prin raportare la obiectul lor de activitate.

De altfel,  art. 274 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 exclude la de aplicare întregul capitol care reglementează raporturile de statele terţe în materie de insolvenţă , nu numai procedura aplicabilă recunoaşterii. 

Chiar dacă nu am raporta existenţa unor norme derogatorii la procedura particulară care guvernează procedura internă de insolvenţă a societăţilor de asigurare, normele derogatorii nu pot fi interpretate a privi decât insolvenţa transfrontalieră a insolvenţei societăţilor de asigurare în ansamblul ei.

Regulile de insolvenţă transfrontalieră în materia  societăţilor de asigurare este reglementată distinct , în capitolul IV al titlului III din Legea nr. 85/2014, astfel încât se poate aprecia că şi din punct de vedere al insolvenţei transfrontaliere  a societăţilor de asigurare există norme speciale.

Este adevărat, legiuitorul român a înţeles să reglementeze şi să recunoască numai procedurile de insolvenţă privind societăţile de asigurare din state membre cu sucursale în România sau a sucursalelor din state membre a unor societăţi de asigurare din state terţe , cu privire la care se derulează proceduri de insolvenţă în statele membre şi care au activat pe teritoriul României, în contextul în care raporturile juridice transfrontaliere privind insolvenţa societăţilor de asigurare nu a fost reglementată la nivel european.

Tocmai datorită specificului societăţilor de asigurare, regulile privind insolvenţa transfrontalieră a acestor societăţi cu sediul sau sucursale în state membre este privită în mod diferit de regulile care guvernează insolvenţa transfrontalieră a celorlalte societăţi, concepţia legiuitorului fiind diferită.

Astfel, dacă în cazul unor societăţi obişnuite , fie că au sediul în state membre şi intră sub incidenţa Regulamentului  848/2015 , fie că au sediul în state terţe şi sunt aplicabile dispoziţiile capitolului II din titlul III al Legii nr. 85/2014 există posibilitatea derulării unei proceduri principale şi a unei proceduri teritoriale, exclusiv cu privire la drepturile şi bunurile de pe teritoriul unui stat unde au un sediu, în ceea ce priveşte societăţile de asigurare regula este aceea că procedura de insolvenţă se derulează numai în statul în care societatea are sediul principal şi produce efecte şi cu privire la celelalte sucursale ( art. 324 şi 332 din Legea nr. 85/2014), iar efectele sunt cele derivate din legea sub imperiul căreia este derulată procedura 

În condiţiile în care legiuitorul român a înţeles să trateze insolvenţa transfrontalieră a societăţilor de asigurare cu sedii /sucursale în state membre în mod diferit faţă de insolvenţa celorlalte societăţi care intră sub incidenţa Regulamentului  nr. 848/2015, nu se poate aprecia să intenţia legiuitorului a fost aceea ce a permite aplicarea normelor generale care guvernează insolvenţa transfrontalieră a societăţilor cu un obiect de activitate obişnuit în raporturile cu statele terţe şi procedurilor de insolvenţă care privesc societăţile de asigurare cu sediul în aceste state.

În acest context, dispoziţiile art. 274 alin. 2 din Legea nr. 85/2014  nu pot fi interpretate decât în sensul în care intenţia legiuitorului a fost aceea de a exclude societăţile de asigurare, pentru care a prevăzut norme specifice atât în procedura internă de insolvenţă, cât şi a insolvenţei transfrontaliere, de la aplicabilitatea capitolului II al titlului III al Legii nr. 85/2014, inclusiv în ceea ce priveşte recunoaşterea procedurilor de insolvenţă derulate în state terţe, nemembre al Uniunii Europene.

O interpretare a dispoziţiilor art.274 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 în sensul invocat de către petent, în care dispoziţiile derogatorii pentru societăţile care au ca obiect bănci, societăţi de asigurare şi servicii de investiţii trebuie să reglementeze recunoaşterea procedurilor de insolvenţă a unor astfel de societăţi cu sediu într-un stat terţ ar semnifica ca aceste limitări raportate la obiectul de activitate să nu se aplice niciodată, or textul de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice, nu în sensul în care nu produce nici un efect.

În condiţiile în care, prin raportare la obiectul de activitate al societăţii care formulează cererea de recunoaştere a procedurii de insolvenţă, se constată că întregul capitol II al titlului III din Legea nr. 85/2014 nu este aplicabil, nu se mai impune a se analiza şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.289 din Legea nr. 85/2014 pentru recunoaşterea hotărârii.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respingere cererea de recunoaştere şi a admite cererea de intervenţie.

Prin decizia civilă nr. 2269/15.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 13682/3/2018 hotărârea instanţei de fond a devenit definitivă, prin respingerea apelului ca nefondat.

 

înapoi la partea de sus
×
5555555555
×